Acasă » Știri » Doliu în Franța. Fostul președinte Jacques Chirac a murit la 86 de ani

Doliu în Franța. Fostul președinte Jacques Chirac a murit la 86 de ani

De: Alina Dragusin 26/09/2019 | 13:14
Doliu în Franța. Fostul președinte Jacques Chirac a murit la 86 de ani

Este doliu în Franța, după ce s-a aflat că fostul preşedinte Jacques Chirac a murit la vârsta de 86 de ani. Primar al Parisului, ministru, prim-ministru şi în cele din urmă preşedinte, cariera politică excepţională a lui Jacques Chirac s-a desfăşurat pe parcursul a peste 40 de ani, însă în ultimii ani ai vieţii sale a fost vizat de acuzaţii de corupţie.

Fostul președinte al Franței Jacques Chirac a murit la 86 de ani

Vestea că fostul lider de la Palatul Elysee a încetat din viață a fost făcută publică de ginere său. „Președintele Jacques Chirac a murit în această dimineață, înconjurat de membrii familiei sale, în liniște”, a declarat ginerele lui pentru jurnaliștii de la AFP.

Jacques Chirac a avut două mandate de preşedinte, perioada în care Franţa a adoptat moneda unică europeană. Totodată, este cunoscut pentru faptul că s-a opus intervenţiei americane în Irak, în anul 2003. După părăsirea Palatului Elysee, Jacques Chirac a fost vizat de o anchetă privind presupuse angajări fictive realizate de acesta în perioada cât a fost primar al capitalei Franţei. În 2011, fostul preşedinte a primit o sentinţă cu suspendare pentru abuz de încredere şi deturnare de fonduri publice.

Potrivit sondajelor recente, Jacques Chirac era considerat cel mai popular fost preşedinte francez, opoziţia acestuia faţă de războiul din Irak rămâne fapta marcantă a carierei sale politice îndelungate.

Fostul şef de stat, care pe 29 noiembrie urma să împlinească 87 de ani, a suferit, în 2005, un accident vascular cerebral, în urma căruia starea sa de sănătate s-a deteriorat semnificativ, acesta suferind printre altele pierderi de memorie. Membrii Adunării Naţionale de la Paris, legislativul francez, au ţinut un moment de reculegere.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, a afirmat că este „devastat” de veste.

„Europa nu pierde doar un mare om de stat, dar şi preşedintele pierde un bun prieten”, a transmis un purtător de cuvânt al lui Juncker, potrivit postului BBC News.

Întâlnirea dintre Jacques Chirac și Ion Iliescu

Pe 21 noiembrie 2003, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, era primit la Palatul Elysee de către fostul şef de stat al Franţei, Jacques Chirac. Politicianul francez a murit pe 26 septembrie 2019. Vizita lui Ion Iliescu la Paris din 2003 a durat trei zile, timp în care a purtat discuţii despre candidatura României de a se alătura Uniunii Europene, lucru care s-a întâmplat patru ani mai târziu, pe 1 ianuarie 2007.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Zodia protejată de Dumnezeu în luna iunie. Primește tot ce și-a dorit!
Zodia protejată de Dumnezeu în luna iunie. Primește tot ce și-a dorit!
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
FOTO. Apariția incendiară a cele mai sexy jucătoare de volei din lume
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
INCREDIBIL! Mădălina Ghenea a pozat ca NICIODATĂ, iar imaginile au scăpat pe net! Cum apare
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut de spus la adresa foștilor chefi din cooking show-ul Antenei 1
Câștigătorul Chefi la cuțite dă de pământ cu Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Ce a avut...
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi ea a aflat că el avea o viață secretă
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea mașini scumpe, să fie răpit, bătut și arestat
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a fost sau nu cerută în căsătorie: ,,Eu mi-am cerut toți foștii în căsătorie”
Bat clopote de nuntă pentru Anamaria Prodan și Ronald Gavril? Impresara a dezvăluit dacă a...
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău! Este cazul unei celebre influencerițe
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între...
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când au văzut spectacolul unic:
Au străbătut mări şi ţări pentru fântânile arteziene din Capitală. Reacţia unor turişti străini când...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
 Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
Două scule PARKSIDE, foarte căutate de MEȘTERI, apar în oferta LIDL
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără făceam tâmpenia asta la greu...”
A recunoscut! În ce loc neobișnuit a întreținut Oana Roman relații intime: ”Când eram tânără...
Cu ce să speli chiuveta ca să arate ca nouă. Amestecul care te scapă de rugină și orice fel de pată. Toți musafirii vor încerca să-ți afle secretul
Cu ce să speli chiuveta ca să arate ca nouă. Amestecul care te scapă de...
Zodiac chinezesc pentru duminică, 19 mai 2024. Șobolanii își îndeplinesc o mare dorință
Zodiac chinezesc pentru duminică, 19 mai 2024. Șobolanii își îndeplinesc o mare dorință
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Gestul INTERZIS la volan! NU ai voie să faci așa ceva în mașină
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Răsturnare de situaţie în cazul Florin Piersic. Cum l-au găsit medicii
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA  pe care le-au numit „distructive şi ostile
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
S-a stins marele actor. Adio, maestre! A murit în mod pașnic și rafinat
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Cascadorie periculoasă la „Românii au Talent”. Autorul are 72 de ani
Ce AVERE are Iancu Sterp de la „Survivor România All Stars” / „Războinicul” este în finala competiției, alături de Zanni și de Andrei Ciobanu
Ce AVERE are Iancu Sterp de la „Survivor România All Stars” / „Războinicul” este în...
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii rare despre Maria
Ce s-a ales şi din ce face bani fosta soţie a lui Mihăiţă Neşu. Informaţii...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie? Medicii, noi detalii despre procesul de recuperare
Care au fost primele cuvinte rostite de Florin Piersic, după ce s-a trezit din anestezie?...
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel Balaciu
Dana Roba, contactată din închisoare de fostul soț care a mutilat-o. Ce i-a spus Daniel...
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă acolo. E o rețea întreagă de tuneluri secrete
Orașul subteran din România care a fost interzis oamenilor. Românii nu au voie să ajungă...
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați iarba să crească
Bani mulți de la stat pentru toți românii care au curte. Trebuie doar să lăsați...
×